AVANGARDA ROMÂNEASCĂ ÎNTRE FRONDĂ ŞI CANONIZARE - Raluca LUPU-ONEŢ

PARTEA I

Avangarda: încercare de definiţieA defini avangarda, a o reduce la limitele impuse de o definiţie înseamnă a alege o coordonată opusă în totalitate demersului specific acestei mişcări: distrugerea convenţiei, abolirea literaturii ca produs social, a literaturii ca instituţie. Însă, în ipostaza noastră de cititori, primul gest ce ne animă este acela al interpretării; este vorba, aşadar, de a înţelege, de a descifra, de a “supune” textul literar propriei noastre comprehensiuni. De aceea, a vorbi despre avangardă presupune – volens nolens– a o “încadra”. Cititorul face întotdeauna o alegere, alegere de definiţie sau de tendinţă care în lucrarea de faţă trimite la ceea ce scria Ion Pop în cartea sa Avangarda în literatura română: “Radicală punere în chestiune a tuturor valorilor tradiţionale şi afirmare nu mai puţin apăsată a necesităţii înnoirii creaţiei, mişcarea de avangardă are nevoie mai mult decât oricare alta de fraze programatice, de argumente, de justificări, de proclamarea cu voce tare a propriilor principii. Nicicând înainte conştiinţa autoreflexivă a literaturii n-a mai fost atât de marcată, interesată de dinamica propriei geneze, de posibilele pericole ale împotmolirii în formule şi convenţii, de subtila chimie a cuvintelor. Exacerbare, deci, a conştiinţei convenţiei, exaltare pe de altă parte a voinţei transformatoare”. Antiliteraritatea” avangardei vizează în mod esenţial tendinţa “periculoasă” manifestată într-o literatură ce risca să se “împotmolească” într-un circuit convenţional, într-un sistem instituţional. Idealul avangardist, după spusele lui Paul Nougé, este acela de “a nu face operă”, refuzul operei semnificând refuzul aderării la convenţional. E, de altfel, aproape un loc comun punerea în lumină a acestei dimensiuni, să-i spunem, manifeste, programatice a avangardei, situaţie, în fond, explicabilă prin faptul – esenţial şi decisiv – că avangarda se defineşte drept luare de poziţie, atitudine iconoclastă, revoluţi absolută.Avangarda înseamnă “revoluţie” prin faptul că această mişcare vrea să răstoarne valorile, vrea să redescopere lumea şi, mai ales, să re-dimensioneze ideea de literatură, de artă în general, refuzând clişeul, convenţia, instituţia. Avangarda se manifestă în toate domeniile ca refuz al refuzului, contradicţie, deschidere, dar şi spirit exclusiv, dinamism; ea este în mod cert însăşi imaginea unei lumi în starea ei de “mal d’être”, individualizându-se prin permanenta manifestare a voinţei de depăşire niciodată ajunsă la coagulare.